Mihai Neșu împlinește astăzi 39 de ani. Ce își dorește fostul fotbalist de ziua lui

Mihai Neșu împlinește astăzi 39 de ani. Ce își dorește fostul fotbalist de ziua lui
Publicat: 19/02/2022, 16:42
Actualizat: 19/02/2022, 16:48

Fostul fotbalist Mihai Neșu împlinește, sâmbătă, 39 de ani. Sportivul care a jucat 86 de meciuri pentru Steaua București, în Liga I, a fost legitimat și de clubul de fotbal FC Utrecht, acolo unde s-a accidentat foarte grav la un antrenament. Pentru naționala României, Neșu a strâns 20 de selecții în perioada 2003-2010, atât la nivelul echipei U21 cât și la seniori.

Fotbalistul a fost transportat de urgență la spital, fiind diagnosticat cu fractură de vertebră cervicală și operat imediat. În următoarele luni, Mihăiță Neșu a reînceput să vorbească, a început și recuperarea medicală, recâștigându-și, parțial, controlul asupra brațului drept. Pe data de 18 ianuarie 2012, Neșu a susținut prima sa conferință de presă de după accidentul teribil, anunțând că va înființa o fundație care să ajute copiii români cu dizabilități.

La 39 de ani, Mihăiță Neșu este afectat, la rândul său, de scumpirile din ultima perioadă și de inflația galopantă, dar aceste ”bătăi de cap” nu îl fac să renunțe la proiectele sale.

Mihai Neșu și proiectul său de peste 3 milioane de euro

Fostul fotbalist păstrează ambiția de a termina de construit la Oradea un centru unicat în România – notează Pro Sport -, centru dedicat copiilor cu dizabilități. Acest proiect, la care fostul fotbalist a lucrat personal, se ridică la peste 3 milioane de euro.

”S-au scumpit practic toate materialele de construcţie. Probabil vom avea nevoie cât de curând să strângem, într-un timp relativ destul de scurt, vreun milion jumate de euro măcar”, a spus Mihăiţă Neşu.

În același timp, acesta mărturisește că a fost în SUA de două ori, acolo unde ”terapiile sunt bune”, dar dacă nu ai continuitate vei regresa foarte repede.

”Şi eu am fost în America de două ori. Şi de fiecare dată a fost foarte bine în America, am cheltuit bani mulţi, terapiile sunt bune, dar după aia neavând puterea să ai continuitate, regresezi foarte repede şi practici nu te bucuri de beneficiile pe care le-ai avut”, a mai declarat Mihăiță Neşu.

În prezent, Mihai Neșu îşi petrece cea mai mare parte din zi, indiferent de vreme, pe şantierul unde se construieşte noul centru de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi.

”Dacă m-aș mai naște acum, nu m-aș mai face fotbalist”

După ani de muncă și recuperare, Mihai Neșu a reușit să își găsească liniștea și scopul în viață – descoperindu-și și pasiunea pentru design și arhitectură -, iar acest lucru i-a adus împlinire și îl liniștește sufletește în fiecare zi.

Fostul fotbalist, la 10 ani după accidentul care a pus punct carierei sale sportive, a mărturisit că viața sa este ”mult mai fericită”, dar a ținut și să adauge că – dacă s-ar naște încă o dată – nu s-ar mai face fotbalist.

”Viața mea e mult mai fericită și împlinită decât atunci când eram sănătos! Dacă m-aș mai naște acum, nu m-aș mai face fotbalist. Sunt lucruri foarte frumoase care îți aduc bucurii, în afară de fotbal. Acum, de când am acest Centru pentru copii cu dizabilități, am o bucurie foarte mare, pentru că pot să le fiu de folos.

În plus, mi-am redescoperit și pasiunea pentru design și arhitectură. Mama a fost un arhitect foarte bun și avea tot timpul dorința de a face lucruri noi. Am moștenit de la tata talentul pentru fotbal și de la mama pasiunea pentru arhitectură, design și decorații interioare.”, a mai adăugat Mihai Neșu, citat de CANCAN.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Cea mai mare dezamăgire din viața lui Ilie Năstase. Are sufletul bucăți
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...